Select Language

Acasă » 2017 » Decembrie » 4 » Crăciunul
13:13
Crăciunul

Crăciunul

 

De aceea găsesc drepte

toate poruncile Tale,

şi urăsc orice

cale a minciunii

(Psalmi 119:128).

           Har vouă cei ce sunteți chemați să fiți sfinți în Domnul Iisus Hristos. Frați și surori, care căutați pe Domnul Iisus Hristos; care s-a născut, a trăit și a murit pe acest pământ pentru a ne da nouă viață: luați aminte!

         Dragilor, este trist faptul că în zilele noastre, se susține, se practică, se sărbătorește ceva ce nu avem poruncă în Sfintele Scripturii; cu atât mai mult când toate acestea sunt realizate de aceia care se cred a fi creștini.

       Această sărbătoare ”crăciunul”, în zilele noastre este practicată de majoritatea oamenilor, în pofida faptului că, în Noul Testament nu avem nicio poruncă referitor la aceasta, și nici nu ne este redat că vreun ucenic al Domnului Iisus ar fi ținut-o.

      Fapt năstrușnic, deoarece, se sărbătorește ”nașterea Domnului”, cu toate că nu avem nicio poruncă în Sfintele Scripturi cu referire la aceasta.

      În Vechiul Testament, când Dumnezeu le-a dat Israeliților Legea, le-a dat date exacte și rânduieli precise pentru practica sărbătorilor (Exod 12.1-27; Lev. 23.1-44 etc), însă în privința nașterii Domnului, nu găsim nimic. Ciudat, nu-i așa!? Ciudat, că ne numim creștini, ucenici ai Domnului Iisus (F.A 11.26), dar noi nu rămânem în Cuvântul lui Hristos. Domnul Iisus, a spus : „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”(Ioan 8.31-32)

      Originea acestei sărbătorii pe care cei mai mulți o practică,  este una păgână. Cum s-a ajuns la aceasta ?

     Popoarele păgâne antice, aveau o mare sărbătoare închinată nașterii zeului Soare, al cărui nume diferă de la popor la popor. Toate aceste popoare sărbătoreau nașterea zeului Soare iarna. În acea perioadă, abundau mâncărurile, băutura, distracțiile și orgiile. Douăzeci și cinci decembrie era punctul culminat al ”spiritualității” păgâne.

    ”Creștinii” au ales să sărbătorească nașterea Domnului, chiar dacă Scriptura nu o poruncește, în momentul în care s-au îndepărtat de Scriptură, și-au început să-și dea legi și reguli după cum credeau de cuviință. Când creștinismul a ajuns religie oficială, și mulți păgâni au fost ”creștinați”, aceștia încă mai erau devotați zeității lor. Din acest motiv, s-a păstrat data și obiceiurile păgâne, dar i-a fost dat nume creștin, în cazul nostru ”nașterea Domnului”. Căci, acestor oamenii, nu le păsa cum îi  spuneau zeului, pentru că oricum era cunoscut prin mai multe nume, atâta timp cât puteau să își păstreze închinarea și obiceiurile păgâne. Aceștia nu se închinau Domnului Iisus, ci Soarelui, căruia îi spuneau Iisus.

      Așadar, astfel s-a ajuns ca ”creștinii” să țină ceea ce neagă, adică obiceiuri și tradiții, ci nu Sfintele Scripturi care pot da înțelepciunea care duce la mântuire prin Domnul Iisus Hristos (2 Timp. 3.15).

      Ca urmare, a tuturor lucrurilor spuse, doresc să prezint datele precizate în Sfintele Scripturi, referitor la nașterea Domnului Iisus Hristos.

       În Luca 1.26-27, citim că, în luna a șasea (Elul (Neemia 6.5)), îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif. Numele fecioarei era Maria. Îngerul Gavril, i-a mărturisit Mariei că este binecuvântată între femei (Luca 1.28) și i-a fost dat harul, să poarte în pântece pe Mesia (Luca 1.31,35).

       În perioadă aceea, când i s-a arătat îngerul Mariei, Elisabeta era și ea în a șasea lună de graviditate (Luca 1.36). Și în acele zile, Maria s-a dus la Elisabeta (Luca 1.39). De aici este cert faptul că Maria la vremea aceea Îl avea pe Hristos în pântece, deoarece, Elisabeta i se adresează spunând : „Binecuvântată eşti tu între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.” (Luca 1.42)      

       De aceea, aici putem concluziona: dacă Elisabeta era în a șasea lună, și-n aceeași lună Duhul Sfânt s-a coborât peste Maria, punând Sămânța în pântecele ei, după cele nouă luni, Domnul Iisus s-a născut în luna Sivan, corespondent cu Mai – Iunie.

      Acest fapt mai este întărit și de întâmplarea păstorilor care stăteau de streajă noaptea împrejurul turmei lor (Luca 2.8). Întrucât este evident că-n Israel, pe perioadă de iarnă, nu se poate sta cu turmele la păscut, căci în această Țară, Israel, predomină două sezoane principale: o perioadă de iarnă ploioasă, din noiembrie până în mai și o vară caldă, care durează următoarele șase luni.  Temperaturile variază foarte mult, mai ales în timpul iernii. Regiunile mai mult muntoase pot fi vântoase, friguroase și uneori înzăpezite; în Ierusalim ninge cel puțin o dată în fiecare an.

       În încheiere, frați și surori, feriți-vă să practicați, ce păgâni practică! Învățați-vă să nu mai treceți peste ce este scris (1 Cor.4.6), ci țineți întocmai poruncile și rânduielile Domnului Dumnezeu (Ezec. 20.19), fără să vă abateți, nici la dreapta nici la stânga (Deut. 5.32); fără să adăugați și fără să scoateți (Prov. 30.6; Ecles. 3.14); căci, altminteri, veți fi găsiți mincinoși. Pentru că, cum puteți susține că Domnul Slavei S-a născut într-o dată mincinoasă prin tot felul de colinde ? Oare aceasta este închinarea plăcută Tatălui, să spuneți neadevărul? Oare Cel ce se numește Adevărul (Ioan 14.6), poate El minți !? Categoric NU! (Num. 23.19; 1 Sam. 15.29;Evrei 6.18 ) Cine minte, are ca tată pe diavolul (Ioan 8.44).

      Așadar, feriți-vă de tot ce este rău, căci doar așa Îi veți fi fii și fiice (2 Cor. 6.17).

Vizualizări: 400 | Adăugat de: rpemanuel44 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 2
avatar
0 Spam
1
Să nu uităm de versetele precum Luca 19 cu 27, Matei 12 cu 30, Luca 14 cu 26, și Matei 10 cu 34,35,36, care ne indică faptul că Dumnezeu nu ne Iubește, și chiar faptul că el nu are un plan prea bun pentru noi. Dumnezeu nu te iubește ! sad
avatar
0
2
Pentru o mai bună înțelegere asupra dragostei lui Dumnezeu, citiți articolul din acest link : http://alege-binele.ucoz.ro/publ/natura_lui_dumnezeu/1-1-0-7
avatar
Marţi, 2018-04-24, 22:23

Căutare
Arhiva materialelor
Fiți sinceri
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 34
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0